Să faci niște schimbări în viața ta pentru a trăi mai sănătos nu este ușor. Dar nu este nici imposibil. Trebuie să ai dorință, determinare, o motivație solidă și sprijin. Iar prin sprijin mă refer la mai multe lucruri: susținerea persoanelor apropiate, resurse materiale și nu numai, un program care să permită integrarea schimbărilor astfel încât efortul să nu fie prea mare și să te facă să renunți ușor.

Eu am o vorbă: dacă nu îți dorești ceva cu adevărat vei găsi întotdeauna o scuză, dar dacă îți dorești ceva cu adevărat mereu vei găsi mereu o soluție.

Poate la asta s-au gândit și cei care au creat Lifebox.ro: să găsească o soluție pentru ei și pentru oamenii care vor un regim alimentar mai sănătos și mai echilibrat. Sau pentru cei care vor să slăbească și care folosesc mereu scuzele: nu am timp să gătesc, nu știu ce să mănânc, costă mult să mănânci sănătos etc.

Lifebox – Turn diet into lifestyle!

După doi ani și jumătate în care am reușit să îmi însușesc un stil de viață sănătos care m-a ajutat să slăbesc peste 40 de kilograme, pot spune cu ușurință că am ajuns să cunosc care sunt nevoile unui om care pornește într-o călătorie similară #MyBodyJourney. Primul lucru pe care trebuie să îl înțeleagă este că trebuie să iasă din zona de confort și să renunțe unul câte unul la obiceiurile nesănătoase. Apoi, să le înlocuiască cu unele sănătoase. Și dacă vrei să slăbești și dacă vrei doar să fii mai sănătos, trebuie să știi că alimentația contează în proporție de 80%. De fapt, cele mai importante 3 elemente într-un proces de slăbire sunt alimentația, activitatea fizică și odihna. Pentru că da, trebuie să vă odihiniți suficient pentru ca organismul vostru să reacționeze pozitiv la schimbări.

Și dacă tot vorbim despre alimentație sănătoasă și echilibrată, hai să vă povestesc despre noua mea provocare alături de Lifebox.ro. Timp de 3 luni voi renunța la clasicele #MeseleIoanei și voi testa toate meniurile Lifebox. Sunt curioasă dacă voi slăbi, voi stagna sau mă voi îngrășa, dacă îmi va plăcea mâncarea, dacă mă voi simți bine (plină de energie sau din contră, slăbită și voi avea multe pofte), dacă îmi place sistemul de livrare și dacă alimentele au calitatea promisă. Voi documenta #MeseleIoaneixLifebox pe contul meu de Instagram (@ioanadumitrache.ro), iar dacă vă uitați la vlogurile săptămânale de pe canalul meu de Youtube veți putea vedea cum primesc cutiile dimineața și ce conțin.

Ioana Dumitrache

Ce este Lifebox.ro?

Lifebox.ro este o soluție pentru o alimentație echilibrată și sănătoasă. Este o variantă simplă, accesibilă (deocamdată doar pentru cei din București și Cluj) și comodă care îți oferă 3 mese sănătoase și 2 gustări pe zi gata pregătite.

Mai simplu de atât nici nu se poate pentru că tot ce trebuie să faci este să intri pe www.lifebox.ro, să alegi meniul care ți se potrivește (optim, vegan, veggie & fish sau sport), apoi alegi numărul de calorii pe care vrei să îl consume într-o zi, consulți meniul din săptămâna respectivă și plasezi online comanda. Peste două zile vei primi dimineața (în intervalul orar ales de tine) o cutie cum este cea mai jos în care vei primit mesele și gustările dintr-o zi.

mesele ioanei

Gustare + prânz Lifebox

 

Cum este conceput meniul Lifebox.ro?

Meniul cutiilor Lifebox sunt rezultatul unei munci în echipă între un nutriționist și un bucătar profesionist (pe care am avut ocazia să îl cunosc în cadrul unui proiect care nu are nicio legătură cu Lifebox), deci avem echilibru și gust. În selectarea preparatelor, s-a ținut cont nu doar de numărul de kcalorii din farfurie, ci și de aspecte precum încărcătura glicemică a produselor, punând accent nu numai pe cantitatea de carbohidrați, ci și pe calitatea lor (în meniuri se regăsesc doar glucide lente: orez integral, paste integrale, pâine și crackerși integrali, leguminoase și cereale integrale).

article lifebox iti deschide calea catre un stil de viata sanatos

Principalele avantaje pe care le văd eu:

  • Nu mai trebuie să gătești sau să te stresezi că nu știi ce să mănânci.
  • Ai asigurate 3 mese regulate și două gustări recomandate – eu mănânc la intervat de 2-3 ore.
  • Meniul este diversificat
  • Nu depășești un număr de calorii stabilit de tine.
  • Livrarea este impecabilă (întotdeauna la ora stabilită).
  • Eu mănânc cel puțin o masă zilnic în oraș – ceea ce mă ajută să fac economie de timp și de bani.
  • Te provoacă să încerci alimente noi
  • Mănânci pește destul de des (eu nu mâncam pește aproape deloc până acum un an și jumătate) 
lifebox mesele ioanei

Exemplu de cina Lifebox

Dezavantaje din punctul meu de vedere:

  • Trebuie să comanzi cu două zile înainte.
  • Mie nu îmi plac chiar toate alimentele noi încercate (nu sunt fană quinoa, hrișcă și altele)

Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la Lifebox.ro este respectul pentru natură. Toate ambalajele (cutiile de carton și caserolele) pot fi înapoiate a doua zi curierului pentru a fi strânse și trimise la reciclat. Bravo, vă iubesc pentru asta!

Cutia cu mâncare Lifebox.ro se poate comanda doar online de aici.