Tocmai am ajuns acasă după o zi lungă. Lungă pentru că am lungit-o şi eu puţin, doar treaba s-a încheiat la ora 19:30. Însă m-am mai oprit la o întâlnire cu bunii mei prieteni. Bundi (bunica Andei) tocmai făcuse deliciosul ei tort cu ness şi lămâie, un prilej numa bun ca să ne strângem toată gaşca la ea acasă şi să facem un grătar. Eu tocmai mâncasem o salată în Afi de la Salad box, aşa că nu mi-a fost greu să sar peste masa cu prietenii. Adevărul este că azi nu am mâncat cine ştie ce. De dimineaţă am servit un castravete şi o conservă de ton pe care am împărţit-o cu Gâlmiţă pentru că era în suc propriu. Ştiu că are mai puţine calorii, dar eu tot prefer tonul în ulei de măsline. Mi se pare că are gust de hârtie tonul în suc propriu, probabil că eram adormită când mi-am făcut cumpărăturile.
În fine, am negociat cu prietenii să primesc două linguriţe de tort. Mă bucur că mă susţin şi că atunci când eu nu-mi mai văd limitele sunt ei acolo. Două linguriţe mi s-au părut suficiente. La prima simt gustul şi la a doua mă bucur de aromă. Cam asta aveam în plan. Cel puţin până m-am trezit cu o felie întreagă în faţă şi m-am pierdut complet.
Gustul ăla de ness mi-a luat minţile, vă jur! Nu m-am putut opri şi am mâncat-o pe toată. Tortul cu ness făcut de Bundi este ceva special. Dar asta nu e o scuză. Am trişat şi nu m-am putut controla. Să vă mai zic că imediat după ce am terminat m-a cuprins un sentiment de vină ce nu-mi dă pace nici acum când vă scriu aceste rânduri?
Ştiu că nu este o tragedie şi că nu este cazul să fac o dramă din asta, dar dacă abaterile de acest fel încep să devină din ce în ce mai frecvente, atunci îmi bat joc de toată munca mea de până acum. Şi de munca lui Iulian. Noi chiar suntem o echipă şi nu vreau să-mi dezamăgesc partenerul. Sfaturile şi programele lui de antrenamente online m-au ajutat să rămân în formă şi să slăbesc chiar şi în vacanţă. Cel puţin după prima săptămână în Grecia slăbisem 900gr. Mâine mă va cântări iar, să vedem cu ce rezultate mă întorc după a doua săptămână în Grecia. Sper că şi de data asta am reuşit să dau ceva jos.
Apropo, poate aţi observat că în ultima perioadă public mai rar pe blog. Acest lucru se datorează pe de-o parte faptului că am fost plecată în vacanţă, dar pe de altă parte şi că am redus foarte mult consumul de carbohidraţi. Iar creierul fix cu asta se hrăneşte, deci creativitatea mea nu este la cote maxime. Drept dovadă, doar ce am mâncat o felie de tort şi iată cum mi-a revenit mie zvâcul de scris. Sper ca efectul acestei felii de tort să mă ţină măcar o săptămână.
Referitor la trişat, vreau să vă spun că nu îl încurajez. Iulian îmi spune că zaharul, prăjelile şi alcoolul stopează arderile şi încetinesc metabolismul iar noi suntem într-un proces de activare şi accelerare a lui, aşa că trişatul nici nu intră în discuţie. Pe de altă parte, dacă se întâmplă să trişaţi nu vă necăjiţi prea tare şi nu renunţaţi. Bucuraţi-vă de acel moment, transmiteţi mâncării un mesaj optimist ca să nu se depună şi mai tare, şi încercaţi să munciţi mai mult în perioada următoare ca să recuperaţi. Şi vă mai spun un lucru pe care mie nu mi l-a spus nimeni înainte să mi-l spună Iulian: pentru fiecare aliment interzis pe care îl consumăm, de exemplu un sandviş de la McDonalds care are 600 kcal trebuie să arzi 6000 kcal. Cam aşa se fac calculele. Eu zic că nu merită! Cum zicea şi Joey din Friends “A second on your lips, forever on your hips!”.
Apropo, aţi observant vreo diferenţă între pozele cu primele ţinute (click AICI) şi cele cu ultima ţinută (click AICI)? Cam cât credeţi că am slăbit?
Maine la ora 17:00 am antrenament şi sunt sigură că până la ora aceea Iulian va citi aceste rânduri, aşa că nu vreau să-mi imaginez ce mă aşteaptă. Probabil dacă aveţi drum mâine pe la Personal Trainer Studio chiar şi pe la ora 22:00 tot acolo mă veţi găsi făcât abdomene şi genuflexiuni sau mai rău, tracţiuni pe aparatul Gravity – noua pasiune a antrenorului meu. Fiţi alături de mine, vă rog!
6 comentarii
Ce imi place relatia pe care o ai cu antrenorul tau, ii stii putin de ‘frica’ :)) Eu mai bine mananc un castron de legume decat ton. Mi-a fost rau candva demult de la el si acum suntem certati permanent.
Doamne, nici nu vreau sa aud de tonul in suc propriu! Si totusi am 2 cutii in frigider…
Eu incerc sa-l ingerez cu MULT castravete si suc de lamaie. Nu-mi iese de fiecare data, dar am si eu o blanoasa care se bucura de resturile mele.
Buna Ioana! In primul rand tu nu vei dezamagi pe nimeni!(de ce?) pentru ca tu esti un adevarat exemplu, prin faptul ca mananci sanatos, faci sport si nu in ultimul rand iti dedici o parte din timpul tau bloggului, adica iti faci timp pentru noi(cititoarele tale). Am vrut sa iti scriu acest mesaj de azi-noapte dar nu stiu ce a avut calculatorul ca se blocase. Iti urmaresc bloggul cu drag si chiar daca deja am citit toate articolele, tot il recitesc zilnic cam 4-5, cateodata chiar 6 ore. Esti o persoana minunata, iar legat de greseluta ta, nu-i nimic. Sunt foarte sigura ca nu vei mai face asta prea curand, pentru ca ai constientizat ca daca vei face din aceasta abatere o obisnuinta vei pune la loc tot ce ai dat jos. Legat de partea in care ne intrebi daca exista vreo diferenta intre cele poze, iti spun sincer nu pot sa apreciez cat ai slabit ( nu din alt motiv dar daca eu spun ca tu ai slabit un nr “X” de kilograme si defapt ai slabit mai multe atunci o sa ma simt super prost) dar pot sa spun ca sunt 200% sigura ca ai slabit(chestia asta e vizibila). Felicitari pentru eforturile depuse si mult spor in continuare. Te pup:-*. P.s. o sa iti ascult sfatul si voi merge cat de curand posibil la HairWellness and more
Sunt sigura ca o felie de tort nu este un lucru chiar atat de rau iar din cand in cand nu strica nimanui! Mult succes in continuare! Pupici
Toata lumea la dieta , toata lumea zice ca nu este un capat de tara! Pentru tine este! Nu tortul in sine, nu pentru ca ai trisat ci pentru ca ai incalcat o promisiune fata de tine, nu fata de antrenorul tau!
1 la mana, toate, dar aboslut toate suntem nemultumite de silueta noastra, am i right?
2 toate, dar absolut toate ne criticam semenele pe seama siluetei – arata bine dar nu are fund, slaba dar fara sani; slaba cu fund; grasa fara celulita; grasa dar are ochi frumosi; e ok dar are burtica…si pot continua la nesfarsit…mai rau este ca noi femeile suntem cele care aruncam cu noroi in “our sisters” in loc sa ne sustinem….v-ati uitat vreodata ce barbati avem in jur? Cel putin in Romania?! Dar lor nu le pasa….insa noua de noi femeile da… si din pacate nu pentru sanatatea noastra ci pentru a fi auzite, placute, admirate pentru ca mai departe sa ne iubeasca barbatii…sa fim dorite!
Tu, draga Ioana, esti si ai fost auzita fara un trup de vis. Tu, draga Ioana esti o femeie frumoasa, din exterior (poate kg in plus nu te lasa sa vezi asta, dar esti superba) in interior si in momentul de fata esti un mare exemplu de FEMEIE!! Nu, nu trebuie sa fii super mega exemplu de corectitudine…ci trebuie sa recunosti ca esti tu asa cum esti…cu o felie de tort in plus sau in minus, esti un exemplu de om si femeie. Imi imaginez ca prima persoana pe care ai dezamagit-o esti tu insati si simti nevoia de mustrare publica dar…toate suntem Ioana si Ioana, esti toate!
Iubeste-te si fii un exemplu de iubire de sine, asculta-ti corpul…da-i o felie de tort cand o cere..ia o pauza cand nu mai poti efectiv sa faci sport si cel mai important, adopta un stil de viata sanatos…e o batalie pe termen lung cu kg, important e sa fii relaxata si sa nu te dai batuta, stresul impotriva kg iti poate face mai mult rau! Esti un om extraordinar si o femeie minunata, ca noi toate de altfel!
Caut motivație de muuulta vreme. De ce ai nevoie de o transformare pentru a te simți bine în pielea ta? Eu încă nu înțeleg, de ce trebuie sa te simți vinovată atunci când ai mâncat o felie de tort???
Însă tare mult as vrea sa pot începe și eu un stil de viață sănătos. Cu principii sănătoase. Abia apoi sa încep o schimbare în regimul alimentar.
Dar apoi mă întorc la aceeași intrebare: de ce sa îmi impun restricții? ??
Complicata este viața! ??